Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Pe Westfallenstadion, fotbalul a devenit o plăcere, un deliciu din care fiecare fan gustă din plin. Tot acest spectacol a fost posibil datorită dorinței unui oraș de a-și salva simbolul, care, la începutul anilor 2000, se apropia cu pași repezi de faliment. Părtaș la toată această poveste plină de emoție a fost și profesorul de relații internaționale român, George Anglițoiu, un om care trăiește prin sentimentul tribunei și nu prin cel al acțiunilor cumpărate.
Borussia Dortmund devenea în 2000 primul club german cotat la bursă, în contextul unei acute crize financiare ce lovea clubul. Peste 13 milioane de acțiuni la prețul de 11 euro au fost cumpărate, rezultând o sumă de 140 milioane de euro. Puțini știu însă povestea românului care deține acțiuni la clubul din bazinul Ruhr.
George Anglițoiu e profesor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Predă cursuri la Facultatea de Științe Politice, secția Relații Internaționale și Studii Europene, dar și în Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană. Ca și cadru didactic, acesta face o paralelă între sport și societate: „Eu cred că este un paradox la mijloc. Sportivii adevărați nu au timp să fie suporteri, iar aceștia din urmă nu dispun de timp pentru a practica zilnic sportul. Sunt un adept al sporturilor de echipă, pentru că, și acolo, ca în viața de zi cu zi, ai nevoie de o comunitate în care să te afirmi, pentru a fi șef sau a crede într-un ideal”.
Cu modestie și carismă, acesta a dezvăluit pentru ProSport o serie de particularități din viața sa de membru cotizant în cadrul Borussiei Dormund: „Nu sunt un acționar atât de mare. Cunoscuții mă tachinează cu porecla «Gigi Becali de Dortmund». E drept, economiile mele nu sunt într-o bancă, ci la acest club. Iar acesta este un punct din CV-ul meu cu care mă mândresc din plin, pentru că Dortmundul se vinde bine comercial. Are oameni inteligenți în spate, care au transformat obsesia unui club de a învinge rivalele Schalke și Bayern într-o poveste de succes. Au făcut cel mai mare stadion din Germania și este singurul oraș pe care eu l-am cunoscut ca oraș al fotbalului”, susține Anglițoiu.
Marcel Răducanu și factorul care a determinat afinitatea față de BVB Fiecare pasiune se trage dintr-o poveste. În cazul de față, iubirea față de clubul german a prins rădăcini prin intermediul fotbalului românesc: „În perioada ceaușistă, existau multe restricții, printre care și accesul la informație. Meciurile Steaua–Dinamo reprezentau o surpriză pe care speram să o avem pe micul ecran. Fiind copil, am simpatizat cu Steaua, o echipă aflată într-o perioadă de criză, dar care avea un număr 10 clasic, pe Marcel Răducanu. Într-o dimineață, am aflat prin intermediul emisiunii „Actualitatea Românească” de la Europa Liberă faptul că acesta a emigrat în Germania, după ce jucase o partidă pentru echipa națională. Fiind originar din Târgu Jiu, aveam acces la televiziunea iugoslavă, o națiune cu o libertate de mișcare în Vest și în media. Așa am cunoscut Borussia, echipa la care se transferase Marcel, pentru că Bundesliga era transmisă de sârbi. Transferul său nu a fost însă o formalitate pentru că a fost judecat pentru dublă semnătură, deoarece parafase un act și cu Hanovra”.
Atașat de Borussia Dormund, George Anglițoiu își amintește cu plăcere momentul achiziționării primelor acțiuni: „A fost o situație de oportunism, Borussia era prima echipă germană cotată la Bursă, iar primele acțiuni cu titlu simbolic le-am luat imediat după ce a apărut public faptul că acest club este în criză. Am contactat clubul suporterilor din Dortmund și așa am reușit să intru în posesia acțiunilor. Mi-am permis investiții mai ridicate în urmă cu doi ani, dar nu am în niciun caz acțiuni de ordinul zecilor. Eu nu am cumpărat acțiunile ca profit în sine, e o investiție sentimentală, nu mă văd niciodată în situația să le vând. Iar deviza „Echte Liebe” (n.r. – în traducere „Iubire adevărată”) arată că este un club al suporterilor”.
În pofida faptului că este implicat direct în succesul financiar al Borussiei, Anglițoiu privește detașat setea de profit și avere pe care și-o proiectează foarte mulți: „Profitul este de 10% față de cât am investit. Aici includ dividendele care se dau de aproximativ doi ani, plus creșterea valorii acțiunilor. Sunt economiile mele, nu este o afacere de proporții titanice. Dar pentru mine e o mândrie că ajung să-mi număr câteva scaune pe Signal Iduna Park, cel mai mare stadion din Germania, care este făcut din bani locali. Conform Deloitte, acest club a ajuns al 11-lea din lume la nivel de încasări”.
Facilități și costuri Clubul din Dortmund a înregistrat cea mai mare asistență medie de spectatori în sezonul 2012-2013: 80.520, cu 125 de locuri sub capacitatea maximă a Westfallenstadion. Acest procentaj incredibil arată atașamentul fanilor față de echipă, amănunt subliniat și de profesorul român: „Trebuie să ajungi pe stadion, să trăiești atmosfera, să vezi acel celebru „Zid galben” cum împinge jucătorii de la spate. La meciul cu Bayern din 12 aprilie, de pe Allianz Arena, au fost 5.000 de suporteri ai Borussiei și au fost mai vocali decât gazdele bavareze”.
Întrebarea inevitabilă a oricărui pasionat de fotbal este de ce facilități dispune o persoană care deține acțiuni la un club de talia vicecampioanei Europei. Ca și în cazul unor socios din fotbalul spaniol, George Anglițoiu a punctat câteva din beneficiile generale ale unui acționar: „Dispui de prețuri mai bune la bilete, ai acces preferențial la meciuri, dar timpul nu-mi permite să ajung atât de des. De regulă, merg la un meci din grupele Ligii Campionilor, la câteva partide de campionat sau cupă. Anul acesta, voi face tot posibilul pentru a ajunge în Berlin, la finala Cupei Germaniei. Este costisitor, o deplasare se ridică la aproximativ 1.000 de euro, dar, prin comparație cu Madridul, la Dortmund suporterul este respectat. Nu același lucru îl pot afirma în cazul Realului”. Dacă luăm în considerare prețurile biletelor, nu este de mirare faptul că Borussia joacă toate meciurile cu casa închisă: „La meciurile de campionat, prețurile sunt mici, nu are importanță dacă adversarul se numește Eintracht Braunschweig sau Bayern München. Un bilet la peluză are un cost modic, de 15 euro. Un tichet asemănător celui pe care îl primesc eu, la tribuna centrală, cu așezare centrală și înălțime obișnuită, se ridică la 69 de euro. La Madrid, un asemenea bilet costă 300 de euro. Anul trecut, la returul semifinalei Ligii din capitala Spaniei, am avut o ofertă pentru un bilet care costa în jur de 280 de euro”.
Regula 50+1% a salvat fotbalul german de la tirania magnaților În Germania, administrația financiară a cluburilor este ghidată de regula 50+1. Aceasta stipulează că membrii afiliați ai unui club sau asociația aferentă acestuia trebuie să controleze activitatea fiscală în proporție majoritară, pentru a împiedica dominația intereselor comerciale. Ca profesor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, George Anglițoiu a făcut o radiografie a poporului german: „Această regulă ilustrează perfect tradiția acestei națiuni, pentru că la nivel sportiv s-a reflectat importanța comunității. Încă din perioada postbelică, nemții au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a preîntâmpina tirania unui singur actor. Dacă ne raportăm la contextul curent, în Anglia avem tiranie, prin intermediul unor cluburi care sunt proprietăți ale unor moguli. În opinia mea, la Bayern și Schalke sunt o serie de incompatibilități, deoarece Adidas și Gazprom sunt sponsorii acestor echipe, fiind în același timp și părți cotizante în Liga Campionilor„.
Număr impresionant de membri cotizanți Rețeta de succes a clubului german este una specială, în condițiile în care începutul anilor 2000 găsea clubul din Dortmund pe marginea prăpastiei, în ipostaza de a vinde drepturile de proprietate ale stadionului și a fi împrumutată cu aproximativ două milioane de euro de către din München. De curând, acest brand internațional a atins o bornă impresionantă: un număr de peste 100.000 de membri cotizanți. Managementul financiar al acestei formații pare să fie cheia progresului financiar: „În ultimii 2 ani, consultanții financiari au recomandat să se cumpere acțiuni la acest club. Conducerea a achitat toate datoriile și acordă respect acționarilor pentru că acordă dividende. Ultimele s-au ridicat la 0.10 cenți/acțiune. Nu e foarte mult, dar ești părtaș la succesul financiar. Dar repet, la Borussia s-a investit sentimental, pentru a salva clubul și a nu lăsa această formație să dea faliment”.
Problemele „fair-play-ului financiar” Începând cu anul 2011, a fost reglementată regula „fair-play-ului financiar”. Astfel, cluburile calificate în competițiile UEFA trebuie să demonstreze că nu au acumulat datorii financiare către alte formații, jucători sau alte autorități fiscale. Această stipulare a determinat izbucnirea a numeroase controverse ce au ajuns în agenda forului european, lucru evidențiat și de George Anglițoiu: „Nu poți regla contabilitatea hipernegativă cu o injecție de capital. De vreme ce aplici unui angajat regula Bosman, la fel ar trebui să se întâmple și cu întreg clubul în sine. Astfel, este posibil să existe modele precum Borussia Dortmund, Borussia Monchengladbach sau Hertha Berlin. Un club foarte interesant, dar care nu reușește să reziste financiar, este FC Kaiserslautern. O echipă unică în fotbalul german pentru că a reușit promovare și triumf în Bundesliga în doi ani consecutivi. Atât timp cât Bayern transferă jucători pe bandă rulantă pe 40 de milioane de euro, nu putem vorbi despre o competiție. Gladbachul a fost decimat de către bavarezi, au pierdut marea majoritate a jucătorilor de valoare în detrimentul lui Bayern. De asemenea, nu este posibil să poți „recruta” jucătorii unui adversar în timpul competiției. Nu o consider o problemă dacă asta se întâmplă în intersezon, dar cazul lui Gotze arată o lipsă de fair-play sportiv”.
Asemănări cu Liverpool și Universitatea Craiova Exemplul dat de orașul Dortmund este comparat de profesorul român cu două cazuri, din Premier League, respectiv din fotbalul românesc: „Patima fotbalistică o regăsești și la Liverpool, unde acei suporteri fac orice ca echipa lor să câștige. Atmosfera de pe Anfield se poate compara cu cea de pe Signal Iduna Park. Dortmundul, spre deosebire de „cormorani”, are beneficiul de a fi singurul club mare din acest oraș care s-a dezvoltat ca un pol tehnologic și ca unul dintre liderii IT ai Germaniei. Să nu uităm că această regiune a progresat industrial, fiind dependentă de chimie și minerit. În România, pot să identific un singur corespondent: Universitatea Craiova. Este un club care a crescut în spiritul Olteniei, iar imnul lui Adrian Păunescu a devenit motto-ul acelor oameni. Din punct de vedere al fotbalului românesc, este singura formație de fotbal care a adus fanii la stadiul în care să se urce în copaci sau pe stâlpii de nocturnă pentru a viziona un joc. Fenomenul acela nu s-a repetat în România”.
Paradoxul din 2014 Prețul acțiunilor la Bursă este oscilant, el fiind dependent de o serie de factori de performanță și management economic. Tot Anglițoiu subliniază un caz interesant ce vizează Borussia: „După victoriile cu Bayern (3-0) și Wolfsburg (2-0), acțiunile au scăzut, în mod paradoxal. Pentru că o victorie nu înseamnă neapărat o creștere a prețului acțiunii. Înfrângerea cu Real, acel 0-3 de pe Bernabeu, nu s-a tradus printr-o scădere a prețului și asta pentru că la bursă este un joc al cererii și al ofertei. Un moment de referință rămâne transferul lui Mario Gotze la Bayern München. A fost o prăbușire de aproximativ 30 de puncte procentuale„.
Acționariatul – o soluție? În loc de încheiere, cu aceeași atitudine jovială, acționarul român a oferit și două scenarii care ar putea aduce beneficii Ligii Campionilor și Ligii1: „UEFA trebuie să-și dea seama că arbitrii desemnați la meciuri sunt judecătorii sorții echipelor. Prin deciziile lor, pot duce la colapsuri financiare, în meciuri de mare miză. Sunt de părere că trebuie încurajată listarea la bursă a cluburilor europene, pentru că vor apărea numeroase solicitări care să ducă la o mai mare rigoare la nivelul arbitrajului european. Cred că și fotbalul românesc are o singură perspectivă de viitor: acest scenariu al acționariatului. A funcționat fără probleme în Germania și Spania, trebuie să devină o parte și a sistemului din România”.
Articol scris de Cătălin Rusu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER